![]() |
Pe langa plopii fara sot, parodie |
”Imaginaţia este mai importantă decât cunoaşterea. Cunoaşterea este limitată. Imaginaţia face ocolul lumii.” - Albert Einstein
sâmbătă, 12 noiembrie 2022
Pe lângă Floppy... PARODIE după "Pe lângă plopii fără soţ" (Mihai Eminescu)
sâmbătă, 5 noiembrie 2022
Ion Pribeagu - Sunt un păcătos, Părinte! (poezie satirică)
![]() |
Foto: Pinterest |
luni, 12 aprilie 2021
PIESĂ NOUĂ: Vama – ”Fuli Bon Bon” (2021). VIDEOCLIP OFICIAL, NEW SINGLE
VIDEOCLIP NOU, MELODIE NOUĂ: Vama – Fuli Bon Bon | Rare VHS I Official Video, 2021 New Single, New Song
marți, 2 martie 2021
Pauza de ceai (schiţă umoristică de Dorel Schor)
Eu asist cam pasiv la discuţii pentru că zilnic sunt cam aceleaşi subiecte fierbinţi, adică bursa şi fotbalul, despre care cunoştinţele mele sunt cam firave. Cu bursa, mai treacă meargă, pentru că nimeni nu e chiar atât de inspirat să ştie ce acţiuni merg în sus sau în jos, aşa că mai arunc o vorbă de neofit, care se potriveşte sau nu cu ce se întâmplă.
Dar la fotbal, vă rog să mă credeţi, sunt tămâie… Mai ales în comparaţie cu colegii mei, suporteri si cunoscători ai unor echipe locale, naţionale sau de club cu reputaţie internaţională. Numele acestor echipe vestite trec pe lângă mine fără să lase urme, uneori reţin câte o localitate renumită pentru altceva în afară de fotbal sau câte un nume de jucător care imi aminteşte de un savant celebru, de un scriitor sau de un pictor născut acolo. Cât despre jucătorii atât de renumiţi şi care câştigă multe milioane de euro, nici nu ştiu dacă să-i repartizez la fotbal sau la bursă.
Colegii mei sunt drăguţi şi uneori îmi dau un pic de atenţie, de pildă mă întreabă şi pe mine ce părere am de echipa din Milano sau cea din Barcelona, iar eu le răspund că am o părere foarte bună în general.
Ieri, de exemplu s-a discutat foarte pasional despre campionatul de fotbal francez şi pentru prima oară am intervenit şi eu cu o întrebare, în dorinţa de a vorbi şi despre altceva:
– Ce părere aveţi despre Toulouse-Lautrec?
Toţi s-au oprit o clipă şi apoi, aprobat de specialiştii in materie, unul din pasionaţii fotbalului a declarat hotărât:
– Bate Toulouse!! Aici mergem la sigur!
După pauză, între patru ochi, şeful meu direct, m-a complimentat.
– I-ai păcălit frumos pe ignoranţii ăştia, mi-a plăcut…
– Ah, v-aţi prins şi dumneavoastră că…
– Păi, cred şi eu. Lautrec nici nu joacă în prima ligă!
Sursa: www.citatepedia.ro
duminică, 28 februarie 2021
Ion Pribeagu - Dacă plouă, ce mă fac? (poezie satirică)
În această lume slută
Un strop de umor ajută!
(Ion Pribeagu)
Dacă plouă, ce mă fac?
Liftan e un tip simpatic
Cum altul nu găseşti
Şi mai e şi voiajorul
Cel mai prima-n Bucureşti.
De-ţi vorbeşte, totdeauna-i
Plin de duh şi plin de spumă
Nu există să se lase
Fără să-ţi plaseze o glumă.
Are un sac de anecdote
Şi de znoave fel de fel
La petreceri e o plăcere
Nopţi întregi ai sta cu el.
Nu există povestire
Fie lungă, fie scurtă
Să ţi-o spună el cu farmec
Şi să nu te ţii de burtă.
Fiind un personaj de seamă
Şi în branşa lui fruntaş
Trage numai la hotelul
Cel mai mare din oraş.
Îl iubesc hotelierii
Ca pe un portbonheur al lor
Fiindcă domnul Liftan este
Cel mai staşnic voiajor
Şi într-o zi sfârşind programul
Şi soios din cale afară
Se ducea grăbit s-ajungă
Cât mai repede la gară.
Când să urce în tren deodată
Tocmai în minutul acela
Liftan şi-a adus aminte
Brusc că şi-a uitat umbrela.
La hotel se-ntoarce însă
Camera (ce clipă cruntă)
E ocupată de-o pereche
Care e în voiaj de nuntă.
Ce să facă bietul Liftan?
Deşi are treabă multă
Dar să-i treacă plictiseala
Stă la uşă şi ascultă.
- Puico, spune a cui e gura,
Care în voci mă va îmbăta?
Şi o voce îngerească
Zise: e a ta şi a mea!
- Dar ai cui sunt ochii aceştia
Mari şi negri ca agata?
- Tot ai mei sunt dragă Sandu!
- Să ţi le mănânce fata!
- Dar mânuţele astea roze
Cu miresme de petale,
Ale cui sunt păpuşico?
- Ale mele şi-ale tale.
- Cămeşuţa asta fină
Albă ca un puf de nea?
- Jur că n-am împrumutat-o
Crede-mă că-i tot a mea!
- Dar pantofii albi în care
Dorm ca două rândunici
Picioruşele-ei superbe
Cine le mănâncă ghici?
- Cine vrei să le mănânce?
Ciripeşte ea agale
Tot ce e aici în casă
Toate, toate-s ale tale
Auzind aceste vorbe
Liftan se aprinde foc
Şi cu multă discreţiune
Bate în uşă: Toc! Toc !Toc!
-Cine e acolo?
- Eu sunt.
- Şi cam ce doreşti mata?
- Când ajungi la umbrelă
Vă înştiinţez că-i a mea.
poezie satirică de Ion Pribeagu
Până să se hotărască la pseudonimul literar de Ion Pribeagu, care l-a consacrat, a început prin a-și anagrama prenumele și a folosit primul pseudonim: Sachi Disperatu. Au urmat apoi alte pseudonime: Ion Palavră, Ivan Turbincă, Ion Vraiște, Vasile Ispravă, Vasile Găină.
A scris foarte mult în viața lui: piese, reviste, cronici și în proză, dar mai ales în versuri. Ca poet și umorist, a fost deseori tentat să scrie mai libertin, așa cum au făcut la vremea lor Creangă, Alecsandri și alții.
A scris mult „pentru sertar”, iar aceste realizări le ținea numai pentru el, strânse într-un dosar și ferite de priviri indiscrete. Rareori citea ceva „conspirativ” vreunui prieten bun. În decursul a peste 60 de ani de activitate fecundă, a publicat aproape tot ce a realizat, în afară de aceste creații intitulate chiar de el „impertinente”. În ultimii ani a intenționat să le publice, dar i-a lipsit curajul. Conștiinciozitatea și etica lui profesională nu l-au lăsat să depășească o anumită limită în relațiile lui cu cititorul.
În perioada 1939 – 1944 a scris textele umoristice pentru spectacolele lui Constantin Tănase. Este autorul versurilor cunoscutei melodii „Zaraza”.
În vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej a emigrat în Israel, unde a continuat să scrie poezie umoristică în limba română în „Cronica rimată” a cotidianului „Viața Noastră” din Tel Aviv și a fost autorul a câtorva spectacole de revistă, informează Wikipedia.
DESEN: caricatura lui Ion Pribeagu de pe coperta cărţii „Mic şi al dracului. Antologia unui rege al umorului”, Editura Teşu, 2005
Sursa: cristi-raraitu.blogspot.com
vineri, 26 februarie 2021
DRAGOBECILI de Sorin Olariu (poezie amuzantă în grai bănățean)
marți, 12 ianuarie 2021
George Topîrceanu – Bacilul lui Koch (versuri amuzante)
![]() |
George Topîrceanu (1886 – 1937) |
Bacilul lui Koch
Mult onorate doamne,
Distins auditor!
La festival când vine, tot omul e dator
S-asculte, înainte de partea amuzantă,
O conferință lungă și foarte importantă.
Conform acestei date sinistre, așadar,
Avem între culise un conferențiar,
Un om cu greutate, un personagiu mare…
Să nu luați aceasta drept o amenințare!
Dar ca să nu planeze asupra noastră vina
C-am neglijat programul, — persoana cu pricina
E gata să vă țină, un ceas și jumătate,
O conferință gravă de specialitate.
Cum, nu vă pare bine? De ce v-ați întristat?
Mai așteptați o clipă, că doar n-am terminat.
Pe de-altă parte, însă, găsind că-i anormal
Să vă chemăm la teatru… ca s-adormiți în stal;
Că somnul, în aceste condiții verticale
Ș-atât de izolate, nu face cinci parale;
Că nimene nu poate pretinde nimănui
Să-nghită festivalul cu conferința lui, —
Din spirit caritabil și din filantropie,
Știind mai dinainte ce toată lumea știe,
Cu voia dumneavoastră ne-abatem de la modă
Și-n loc de conferință, veți asculta o odă.
Prea onorate doamne,
Distins auditor!
Subiectul odei mele e-atât de-ngrozitor
Că biata-mi Muză, albă de spaimă și uimire,
Când i-am cerut concursul, în loc să mă inspire,
S-a dat pe lângă ușă, a pretextat ceva
Și-a dispărut… adio! M-a părăsit așa,
Cu călimara plină de noapte și de proză.
E vorba de bacterii și de tuberculoză,
E vorba de bacilul lui Koch…
Precum vedeți,
Un subiect anume făcut pentru poeți!
O, nu vă fie teamă… și dracul este negru
Când stă să-l zugrăvească un iconar integru,
Dar… ici un pic de galben și dincolo puțin
Albastru… și pe gură o dungă de carmin, —
Cu toate c-adineaori părea insuportabil,
Din drac urât și negru devine acceptabil.
(Dar nu fac oare zilnic cucoanele — și ele —
Cam tot același lucru pe propria lor piele?
Ba fac așa chiar domnii — de genul femeiesc…)
Bacilul despre care aș vrea să vă vorbesc
Se află-aici în sală… știu bine că m-ascultă,
Dar nu vrea să-și trădeze prezența lui ocultă.
Intrarea n-a plătit-o fiindcă-i mititel,
Dar unde-i lume multă acolo e și el!
Incognito ca regii și nepoftit pătrunde
În orice fel de casă; îl întâlnești oriunde:
În berării, pe stradă, la cinematograf;
Îi place să se joace cu alți bacili în praf;
Se duce la plimbare cu trenul, cu tramvaiul,
Și peste tot se ține de bietul om ca scaiul,
În fabrică, la școală sau pe trotuar hai-hui, —
Dar peste tot își vede de-afacerile lui!
Își dă ades pe credit persoana lui culantă
Cu o scadență lungă, când nu e… galopantă,
Regia de tutunuri îi face mult rabat;
La băuturi spirtoase e cointeresat;
Din orice-abuz profită… La pândă, invizibil,
În lupta mare-a vieții e mic, dar e teribil —
Și chiar atunci când pare că doarme, e deștept,
La primării el este „consilier de drept”
Și, tare-n atmosfera comunelor urbane,
E cel mai mare dușman al speciei umane…
Prea onorate doamne!
Când țin acest discurs,
Dac-ați vedea că intră în sală-aici un urs,
N-ați năvăli afară prin uși și prin ferestre
Utilizând cu toții resursele pedestre?
De ce? Fiindcă-i mare și foarte fioros…
Bacilul lui Koch însă e mai primejdios!
Dar fi’ndcă nu se vede și fi’ndcă e prea mic,
Nu sperie pe nimeni…
Să judecăm un pic.
De-ar fi cât Himalaia ori numai cât aluna,
Când știi că te omoară, mic-mare nu-i totuna?
Să-mi spuneți dumneavostră: ce importanță are
Când un tâlhar te-mpușcă, dacă e mic sau mare?
O fi el mic, bacilul… da-i rău! Pe lângă el,
O biată matahală de urs e ca un miel.
Câți oameni mor, de pildă, în fiecare țară
Mâncați de urși? Trei-patru…
Pe când această fiară,
Acest vrăjmaș de moarte al genului uman
Atacă și distruge pe fiecare an
Nu zece, nu o sută… ci mii și mii de vieți,
Ci zeci de mii și sute de mii de tinereți „
Că judecându-l după isprăvile lui crunte
Și după lăcomie, apare cât un munte!
Un monstru, un balaur încolăcit în spațiu
Ce-nghite fără milă, înghite cu nesațiu
Și tot nu-i mai ajunge, tot nu mai e sătul…
Cu voia dumneavoastră, l-am insultat destul.
Ar fi acum momentul să-l punem sub o lupă
Să știm: ce formă are și cu ce se ocupă?
După savanți și medici ca doctorul Argon,
Bacilul se prezintă sub formă de baston…
Dar bolnavii, săracii, spun doctorului Ciucă,
Că lor li se prezintă sub formă de măciucă!
Ce-i el de fapt? Un zero, un fel de vârcolac
Nici cât un ou de muscă, nici cât un vârf de ac, —
Ceva așa, cilindric… Regret că nu găsesc
O cretă și-o tabelă ca să vi-l zugrăvesc. —
S-a zis că face parte din regnul vegetal,
Dar eu nu cred… fiindcă nu-mi pare natural
Să fie din aceeași familie cu floarea,
Să fie văr cu macul și rudă cu cicoarea,
Cu gingașa mimoză, cu palidul narcis…
Ar însemna că-și face familia de râs!
Nu, nu prea are alură de plantă — dimpotrivă:
Ați întâlnit vreodată o plantă agresivă?
Văzut-ați dumneavoastră o floare sau un pom
Să sară din grădină și să se dea la om?
Ori ați putea concepe vreun fel de ciupercuță
Ce stă să se răpeadă, când nimeni n-o asmuță?…
Dar, în sfârșit, s-admitem că scârba asta mică
Ar moșteni-n caracter ceva de la urzică, —
Nu prea importă regnul din care face parte
Cât mai cu seamă felul cum știe să se poarte.
Distruge-n organisme țesuturile vii;
Se instalează în trupuri firave de copii;
Îl poartă-n nas și-n gură aproape-orice persoană.
Dar el preferă pieptul de fată diafană
(Deși nu-i prea rezistă nici cei mai mari atleți).
Și — curios! — el are de mult pentru poeți
Un fel de slăbiciune… s-ar zice că anume
Îi place să distrugă ce-i mai de preț pe lume!…
De obicei, trăiește la umbră. Scos la soare,
Devine melancolic și, câteodată, moare.
Dar nu întotdeauna. Uscat ca o mumie,
Ades, de supărare, el cade-n letargie,
Devine colb, se-nalță pe-un strat de aer moale,
Plutește-n atmosferă… și dând mereu târcoale
În jurul nostru, iarăși găsește un cotlon
Și căpătând viață — devine iar baston!
Savanți-l studiază făcând din el culturi, —
Un fel de gelatină… un soi de răcituri
Pe care stau microbii ca-n sânul lui Avram
Și se-nmulțesc acolo în voia lor…
Uitam!
El dragoste nu face. Cu omul în contrast,
Bacilul lui Koch este surprinzător de cast.
Dar cum se înmulțește atunci? Prin ce minune?
— Prin sciziparitate sau prin diviziune:
Se rupe-ntâi în două… apoi se face-n patru…
Și-n nouă luni e-n stare să-ți umple acest teatru
Cu fii, nepoți, nepoate, și socri mari, și frați,
Și veri, și verișoare, și cuscri, și cumnați,
Că nici un fel de babă (de-a lor) n-ar fi în stare
Să-ți spună a cui este și câte neamuri are!
Prea onorate doamne!
Doar câteva cuvinte,
Și-am isprăvit… (v-asigur că nu mi-am pus în minte
Să vă servesc bacilul lui Koch o noapte-ntreagă).
Cum toată lumea știe, microbul se propagă
Prin aer, prin contactul cu un bolnav în casă,
Prin lapte și prin carne de vacă ofticoasă, —
Dar mai ales sărutul, când cade pe-un teren
Prielnic, răspândește agentul patogen.
Deci n-ar fi rău, fiindcă prudența e de aur,
Să vă feriți din calea acestui mic balaur
Și orice om cuminte să cugete mai des
Că n-are nici o grabă și nici un interes
Să moară de ftizie…
Că poate să-și aleagă o altă maladie
Sau poate să-și dea singur în cap c-o cărămidă,
În caz când existența îi pare insipidă;
Dar dacă-i place viața și soarele, atunci
E bine să respecte aceste vechi porunci,
Pe care medicina de-un veac i le prescrie
Și dumnealui se face mereu că nu le știe:
Să nu stai toată ziua vârât cu nasu-n scripte,
Iar laptele și carnea — să fie bine fripte.
În orice alimente și-n orice băutură
Să puneți acid fenic — nu mult: o picătură…
Și cel puțin o dată la două săptămâni
Tot omul să se spele pe față și pe mâini…
La poștă sau la gară (și-n orice loc murdar)
E obligat tot omul să scuipe-n buzunar,
Că pe podea nu-i voie decât în caz de boală…
Iar când te duci la teatru sau intri în vreo școală
Și aerul de-acolo îți pare echivoc,
E mai recomandabil să nu respiri deloc…
Acei ce au bronșită sau tuse măgărească,
De semenii lor teferi grozav să se ferească!
Să nu-și mai piardă noaptea cu lucruri nepermise,
Să țină toată iarna ferestrele deschise
Iar vara să se ducă la aer, la Sinaia,
Să steie-nchiși în casă, c-afară-i udă ploaia…
Pe lângă asta-i bine, când suferi de-anemie,
Cu propria ta viață să faci economie.
De nu vrei ca la urmă să te trezești mofluz,
Evită surmenajul și orice fel de-abuz,
Rărește-o cu tutunul, mai lasă băutura!…
Iar dacă, din păcate, vrei să-ți apropii gura
De epiderma unei persoane din elită, —
Oricât ar fi persoana aceea de grăbită,
La locul ce urmează să fie sărutat
Să dai întâi c-o cârpă muiată-n sublimat.
Ori, ca să fiți mai siguri de viață, eu vă zic:
Nu sărutați nici mână, nici gură, nici… nimic!
Conferință humoristică în versuri. Rostită pe scena Teatrului Național din Iași la un festival al Societății pentru profilaxia tuberculozei.
Sursa: cristi-raraitu.blogspot.com
vineri, 18 septembrie 2020
Ion Pribeagu – ”Apreciere” (poezie satirică)
Motto:
În această lume slută
Un strop de umor ajută!
(Ion Pribeagu)
Ion Pribeagu – Apreciere
George-i negustor de firmă
Și are o prăvălie „chic”
Cumpără și vinde mărfuri
Blănuri, stofe, mozaic,
Porțelanuri și covoare,
Chihlimbar și abanos
Și orice marfa prețuiește
După ochi, după miros.
Cum e-ndragostit de Lily
O fetiță foarte fină
Iară nunta-i hotărîtă
Numai peste-o săptămînă
George a devenit vulcanic
Și e plin de nerăbdare
Fiindcă Lily e o păpușă
Blondă și fermecătoare.
Și gîndindu-se la glasu-i
Ca un zvon divin de harfa
își șoptește încins de doruri:
-Faină marfă, bună marfă!
Sîni frumoși și brațe durde
Pulpe dulci, picorul mic
Cum să nu te-apuce dracii
Lîngăa ea cînd stai un pic?
De aia poate astăzi,George
Cînd a prins-o-n odăiță
A pupat-o plin de pofte
Și pe ochi și pe guriță
Și strîngîndu-i trupu-n brațe
Plin de voluptăți nebune
A alunecat cu mîna unde nu se poate spune.
Vai,Georgica, – spuse Lily
Știu ce lungă orice clipa-i
Stăpînește-te, mă tulburi
Prea măa strîngi și prea mă pipăi
Fii cuminte, ai rabdare
Mai ales și nu uita
Că peste o săptămînă,
Toată, toată e a ta.
George își miroase palma
Și apoi discret îngînă
-Asta-i marfă care poate
Să mai stea o săptămînă?
poezie satirică de Ion Pribeagu
Până să se hotărască la pseudonimul literar de Ion Pribeagu, care l-a consacrat, a început prin a-și anagrama prenumele și a folosit primul pseudonim: Sachi Disperatu. Au urmat apoi alte pseudonime: Ion Palavră, Ivan Turbincă, Ion Vraiște, Vasile Ispravă, Vasile Găină.
A scris foarte mult în viața lui: piese, reviste, cronici și în proză, dar mai ales în versuri. Ca poet și umorist, a fost deseori tentat să scrie mai libertin, așa cum au făcut la vremea lor Creangă, Alecsandri și alții.
A scris mult „pentru sertar”, iar aceste realizări le ținea numai pentru el, strânse într-un dosar și ferite de priviri indiscrete. Rareori citea ceva „conspirativ” vreunui prieten bun. În decursul a peste 60 de ani de activitate fecundă, a publicat aproape tot ce a realizat, în afară de aceste creații intitulate chiar de el „impertinente”. În ultimii ani a intenționat să le publice, dar i-a lipsit curajul. Conștiinciozitatea și etica lui profesională nu l-au lăsat să depășească o anumită limită în relațiile lui cu cititorul.
În perioada 1939 – 1944 a scris textele umoristice pentru spectacolele lui Constantin Tănase. Este autorul versurilor cunoscutei melodii „Zaraza”.
În vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej a emigrat în Israel, unde a continuat să scrie poezie umoristică în limba română în „Cronica rimată” a cotidianului „Viața Noastră” din Tel Aviv și a fost autorul a câtorva spectacole de revistă, informează Wikipedia.
DESEN: caricatura lui Ion Pribeagu de pe coperta cărţii „Mic şi al dracului. Antologia unui rege al umorului”, Editura Teşu, 2005
Sursa: cristirou.wordpress.com
vineri, 11 septembrie 2020
Ion Pribeagu - Casa cu două balcoane (poezie satirică)

Motto:
În această lume slută
Un strop de umor ajută!
(Ion Pribeagu)
ION PRIBEAGU - CASA CU DOUĂ BALCOANE
Pe strada Toamnei, unde,
Pomii-şi scuturau povara,
Locuia o cuconiţă
Blondă şi frumoasă: – Clara!
Avea trup de crin, – şi gură
Roşie ca o muşcată,
Sânii, – doua crizanteme
Şi era şi măritată.
Soţul ei, Avram Barbulea
Voiajor prin toată ţara,
Pleca luni de dimineaţă
Şi venea sâmbătă seara.
Astfel că, în alte zile,
Clara dulce, drăgăstoasă,
Marţi şi joi, să se distreze
Mă primea pe mine-n casă.
Îi citeam poeme, versuri,
Mă-mbătam de glasul ei,
Ne spuneam poveşti şi-n urmă,
Petreceam, ca de-obicei.
Casa-n care dragei mele
Îi fusese scris să şadă,
Avea două apartamente
Cu balcoanele spre stradă.
Jos în gang, urcai pe-o scară,
Care-aşa din construire,
Nu avea altă intrare,
Nu avea altă ieşire.
Iar alături şedea Sprinta
Cu bărbatul său, Haim-Malne,
Care-avea tot astfel casa
Şi tot astfel de balcoane.
Nimeni, nimeni, numai scara
Luminată de un bec,
Mă ştia când vin la Clara,
Mai ales, ştia când plec.
Vremea-şi împletea cununa
Şi destinul priveghea,
Să gustăm din fericirea,
Dragostei, – şi eu şi ea.
Da-ntr-o noapte violentă,
Când cu draga mă distram,
Se aude paşi pe scară
Şi ea-mi spune: – Vine Avram!
Mă îmbrac în fugă, fulger,
Vinovat ca un borfaş,
Şi deschid în grabă uşa
Şi-mi dau drumu-n balconaş.
Doamne, Tu, care scăpată-i
De la jertfă pe Isac,
Fă şi-acuma o minune
Şi mă-nvaţă ce să fac?
Şi precaut, fără voie,
Instinctiv, eu fac un salt,
Şi-ntr-o clipă sunt alături
În balconul celălalt.
Situaţia e gravă
Simt în creier un ciclon,
Ce mă fac dacă vecinul
Mă găseşte în balcon?
Să sar jos – cu neputinţă
Trotuarul e departe,
Simt în cerebel o luptă
Şi pe viaţă şi pe moarte.
Şi deodată se deschide
Uşa-ntr-un moment fatal,
Şi-n chenarul ei apare
Soţul Clarei, – personal!
Eu îngheţ şi gura-mi mută
Nici o şoaptă nu îndrugă,
Şi ridic în semn de spaimă
Braţele, în semn de rugă…
Pe când el, văzându-mi halul
Ca să-mi cruţe umilinţa,
A dedus fără-ndoială,
Că am fost surprins la Sprinta.
Şi întelegând din semne
Că-i cer milă ca un prost,
Mi-a dat mâna să sar iarăşi
În balconu-n care-am fost!
A deschis cu grija uşa,
Nici un zvon să n-o alarme,
Şi, cu patos, i-a spus Clarei
Care se făcea că doarme:
- Nu ţi-am spus eu, Clara dragă,
Cum că Sprinta-i o stricată?
Uite, de-unde are blană,
Skong, cu care-i îmbrăcată!
Vino-ncoa, poete dragă
Şi îţi jur pe Dumnezeu,
Că n-o să te ştie nimeni
Nici soţia, nici chiar eu!
M-a condus de mână vesel,
Iară eu priveam cuminte,
Trupul Clarei strâns în braţe,
Cu o oră înainte.
Şi când m-am văzut în stradă
M-am rugat, c-aşa mi-e firea,
Să trăiască inginerul
Care-a construit clădirea.
Fiindcă, ce faceam eu dacă,
Mă păştea un ghinion,
Şi aceasta casă-a Clarei
Avea numai un balcon?
poezie satirică de Ion Pribeagu
Ion Pribeagu (n. 27 octombrie 1887 Sulița, județul Botoșani - d. 1971, Tel Aviv, Israel) a fost pseudonimul literar al lui Isac Lazarovici, poet și umorist evreu originar din România.
Până să se hotărască la pseudonimul literar de Ion Pribeagu, care l-a consacrat, a început prin a-și anagrama prenumele și a folosit primul pseudonim: Sachi Disperatu. Au urmat apoi alte pseudonime: Ion Palavră, Ivan Turbincă, Ion Vraiște, Vasile Ispravă, Vasile Găină.
A scris foarte mult în viața lui: piese, reviste, cronici și în proză, dar mai ales în versuri. Ca poet și umorist, a fost deseori tentat să scrie mai libertin, așa cum au făcut la vremea lor Creangă, Alecsandri și alții.
A scris mult "pentru sertar", iar aceste realizări le ținea numai pentru el, strânse într-un dosar și ferite de priviri indiscrete. Rareori citea ceva "conspirativ" vreunui prieten bun. În decursul a peste 60 de ani de activitate fecundă, a publicat aproape tot ce a realizat, în afară de aceste creații intitulate chiar de el "impertinente". În ultimii ani a intenționat să le publice, dar i-a lipsit curajul. Conștiinciozitatea și etica lui profesională nu l-au lăsat să depășească o anumită limită în relațiile lui cu cititorul.
În perioada 1939 - 1944 a scris textele umoristice pentru spectacolele lui Constantin Tănase. Este autorul versurilor cunoscutei melodii „Zaraza”.
În vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej a emigrat în Israel, unde a continuat să scrie poezie umoristică în limba română în "Cronica rimată" a cotidianului "Viața Noastră" din Tel Aviv și a fost autorul a câtorva spectacole de revistă, informează Wikipedia.
DESEN: caricatura lui Ion Pribeagu de pe coperta cărţii "Mic şi al dracului. Antologia unui rege al umorului", Editura Teşu, 2005
Sursa: cristi-raraitu.blogspot.com
marți, 8 septembrie 2020
George Topîrceanu — "Câinele ovreiului". Parodie după Theodor Speranția

Foto: Alex Mazilu
Câinele ovreiului (de George Topîrceanu)
„Anecdotă pipărată”
Într-un an, cândva-ntr-o vară,
Nu știu unde, în ce sat,
Un ovrei mergând cu marfă
Într-o curte a intrat.
Și cum intră el pe poartă
Cu bagajul la spinare,
Hop, îi sare înainte
Un dulău urât și mare.
„Ce să fac acum? se-ntreabă
Bietul Ițic supărat.
Dacă strig să vie omul,
Pân’ să vie — m-a mâncat!
Dacă plec pe poartă iară, —
Aș pleca eu bucuros,
Dar dulăul e în stare
Să m-apuce pe din dos...
Nici încolo, nici încoace,
Eu mai bine stau pe loc;
Și-am să-l iau cu vorbă bună, —
Chiar așa să am noroc!"
— Moi Grivei, zic zou, ascultă,
De când umblu eu pe jos
N-am văzut în toată lumea
Un cățel așa frumos!
Mă mai duc la târg eu, lasă,
Ți-oi aduce un covrig.
Ce folos ai dacă latri?
Parcă-ți iese vrun câștig?
Moi Grivei, tu ești cuminte,
Ce-ai cu mine de-mpărțit?
Am venit la badea Gheorghe, —
Ei și ce-i dac-am venit?
N-am să stau un an la dânsul,
Plec îndată la haham...
Dar dulăul se repede
Și mai tare: Ham! ham ham!
— Stai pe loc! Ai-vei mi-e frică!
Ci păcat că n-am o pușcă!
Badi Gheorghe, badi Gheorghe,
Ieși afară că mă mușcă!
Badea Gheorghe iese-n ușă,
Dă c-o piatră după câine
Și-apoi zice: — Nu te teme!
Ține-ți inima, jupâne!
Nu știi vorba românească
De la moși-strămoși lăsată,
Că un câine care latră
Nu te mușcă niciodată?
— Știu proverbul — zice Ițic —
Că-l avem și la ovrei,
Știu prea bine... dar e vorba
Dacă-l știe și Grivei!
parodie de George Topîrceanu după Theodor Speranţia
Sursa: cristi-raraitu.blogspot.com
marți, 25 august 2020
George Topîrceanu - Balada chibritului (poezie satirică)

Balada chibritului (poezie de George Topîrceanu)
Locuiam într-o odaie
La al patrulea etaj,
Strada Universităţii,
Casă mare cu grilaj.
Casa asta, din păcate,
C-un proprietar bigot,
N-avea electricitate…
Dar încolo avea tot:
Scări, balcoane, coridoare
Şi - ca-n orice case mari,
Cu apartamente multe -
Fel de fel de locatari.
Într-un rînd, venind acasă,
Noaptea, de la cinema,
La parter, pe întuneric,
Aud paşi în urma mea.
Şi-o uşoară siluetă
Îmi vorbi abia şoptit:
“― Dacă nu sînt indiscretă,
Domnule, n-ai un chibrit ?”
O fi tânără? Frumoasă?
Doamnă măritată, sau…?
Fără multe marafeturi,
Scot chibritul şi i-l dau.
Urc apoi o scară-n fugă
Dar când trec prin coridor,
Drept în faţa mea o uşă
Se deschide-ncetişor.
Şi prin crăpătura uşii
Scoate capul blond, sburlit,
O duduie somnoroasă:
“― Domnule, n-ai un chibrit?”
Pe-asta o cunosc eu bine:
E frumoasă ca un paj,
O servesc la repezeală
Şi mai urc înc-un etaj.
Cînd, prin razele de luna
Ce treceau printr-o perdea,
Ce să vezi? O doamnă brună
Îmbrăcată-n pijama.
Este Ea! Chiar Ea! -
Femeia după care mă topesc
De vreo zece zile-ncoace
Şi nimica nu-ndrăznesc!
N-aveam încă cunoştinţă:
"Scuză-mă dacă-mi permit,
Soţul meu e dus de-acasă,
N-ai matale un chibrit?"
Un chibrit? Ce fericire,
Mai aveam vreo două-acum,
I-aş fi dat chiar patru dacă
Nu făceam risipă-n drum.
Altă scară, cea din urmă,
Pe culoar aud un zvon,
Ce-i? Un drac de fată-n casa,
Numa-n bluză şi jupon.
Ma opreşte cu sfială:
" ― De nu sînteţi prea grăbit,
Mă iertaţi de îndrăzneală,
V-aş ruga…" ― Ce? "― Un chibrit…"
Trebuia să-i dau că altfel
Asta-mi scoate vreun ponos,
Scotocesc prin buzunare,
De necaz le-ntorc pe dos:
"Am găsit o gămălie,
Doar atât, îmi pare rău,
Nu ştiu dacă s-o aprinde.
S-a aprins? Norocul tău!"
Cînd, în fine, ajuns-odată
În odaia mea: tablou!
O amică (are cheie)
M-aştepta ca pe-un erou:
"De trei ceasuri stau în beznă,
Zice, eşti nesuferit,
Sînt grozav de enervată,
Scoate fuga un chibrit."
Iar chibrit? Simţii că-mi sare
Ţandăra, curat pîrjol:
"Ce-s eu fabrică de fosfor?
Sînt regie? Monopol?
De când am intrat în casă
Tot chibrit, chibrit, chibrit,
Dracu` să vă ia pe toate,
Nu mai am, le-am isprăvit!"
Sursa: cristi-raraitu.blogspot.com
miercuri, 29 iulie 2020
Odă sarmalei (poezie satirică de Păstorel Teodoreanu)

Odă sarmalei (Păstorel Teodoreanu)
Cum s-ar defini sarmaua?
Vis inaripat al verzei ce-l avu cât a durat
somnul lung metamorfozic în butoiul de murat…
Potpuriu de porc și vaca, simfonia tocăturii,
imn de laudă mâncării, înălțat în cerul gurii.
O cochetă care-și scaldă trupu-n sos și în smântână
și se-nfășoară în varză ca în valuri de cadână.
O abilă diplomată ce-a-ncheiat o strânsă ligă
c-o bărdacă de vin roșu și-un ceaun de mămăligă.
Oponentă din principiu și un strașnic adversar
pentru tot ce e dietă sau regim alimentar.
Un buchet de mirodenii, o frivolă parfumată
ce te-mbie cu mirosuri de slănină afumată.
Locatara principală ține-n spațiu tolerate,
perle de piper picante, boabe de orez umflate.
O prozaică’nnăscută, cum s-o prinzi în prozodie
că de când e lumea, porcul n-a citit o poezie.
Un aducător de sete, de bei vinul cu ocaua.
Iată-n câteva cuvinte, cum s-ar defini .. sarmaua !!!

Păstorel Teodoreanu (pseudonimul lui Alexandru Osvald Teodoreanu; n. 30 iulie 1894, Dorohoi – d. 17 martie 1964, București) a fost un poet, avocat, scriitor, publicist român, gastronom și iubitor de vinuri, membru de seamă al boemei ieșene și bucureștene. A rămas în literatura română prin epigramele sale. Romanul său cel mai cunoscut este ”Hronicul măscăriciului Vălătuc”, pe care criticul literar George Călinescu îl compară cu ”Gargantua și Pantagruel”. A fost fratele mai mare al romancierului Ionel Teodoreanu, informează Wikipedia.
luni, 18 mai 2020
Ion Pribeagu - Pandele (poezie satirică)

Motto:
În această lume slută
Un strop de umor ajută!
(Ion Pribeagu)
Ion Pribeagu - Pandele
Bunicuţa lui Pandele
După strada Ghica Tei
A băgat discret de seamă
Cum că nepoţelul ei,
Când nu-i observat de nimeni
Nici de Tone şi nici de Rodica
Se cam joacă cu puţica.
Şi i-a spus: Pandele dragă,
Vai de mine, nu-i frumos
Vezi pe domnul cel de colo,
Ăla gras şi burtos?
Tot aşa o burtă mare
I-a spus tainic bunicuţa –
O să-ţi crească, de vreodată
Ai să te mai joci cu puţa!
S-a speriat grozav Pandele
Şi oftă cu-nfrigurare
Când gândea că o să-i crească
Tot aşa o burtă mare.
Dar primind cadou o tobă,
Şi un cerc şi-o muzicuţă
De atuncea niciodată,
N-a mai pus mâna pe puţă.
Într-o zi, fiind la plimbare
Pe o vreme înnourată
A văzut şezând pe-o bancă
O femeie însărcinată.
Drept la ea s-a dus şi-i spuse
C-a roşit şi bunicuţa:
- Vezi ce ai păţit, cucoană,
Dacă te-ai jucat cu puţa!
poezie satirică de Ion Pribeagu

Rareori citea ceva „conspirativ” vreunui prieten bun. În decursul a peste 60 de ani de activitate fecundă, a publicat aproape tot ce a realizat, în afară de aceste creații intitulate chiar de el „impertinente”. În ultimii ani a intenționat să le publice, dar i-a lipsit curajul. Conștiinciozitatea și etica lui profesională nu l-au lăsat să depășească o anumită limită în relațiile lui cu cititorul.
În perioada 1939 – 1944 a scris textele umoristice pentru spectacolele lui Constantin Tănase. Este autorul versurilor cunoscutei melodii „Zaraza”.
În vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej a emigrat în Israel, unde a continuat să scrie poezie umoristică în limba română în „Cronica rimată” a cotidianului „Viața Noastră” din Tel Aviv și a fost autorul a câtorva spectacole de revistă, notează Wikipedia.
DESEN: caricatura lui Ion Pribeagu de pe coperta cărţii "Mic şi al dracului. Antologia unui rege al umorului", Editura Teşu, 2005
Sursa: cristi-raraitu.blogspot.com
luni, 11 mai 2020
MELODIE NOUĂ: Ștefan Bănică - ”E beton Coana Mare” (2020). VERSURI, VIDEOCLIP NOU, SINGLE OFICIAL

Stefan Banica - E beton Coana Mare (piesa noua 2020, videoclip, new single)
Ștefan Bănică Jr. a lansat ”E beton Coana Mare”, o melodie nouă și videoclipul oficial al cântecului, pe canalul de YouTube MediaPro Music luni, 11 mai 2020. Piesa ”E beton Coana Mare” (Ștefan Bănică) este compusă și produsă de Ștefan Bănică Jr. pentru MediaPro Music Romania. Victor Panfilov s-a ocupat de înregistrări și masterizare audio, Răzvan Mihai, de editarea videoclipului noului single ”E beton Coana Mare”, iar Vali Chincișan, de grafica video.
Enjoy!
VIDEOCLIP NOU, MELODIE NOUĂ: Stefan Banica - E beton Coana Mare (Official Video) NEW SINGLE 2020, NEW SONG
✅Stream/Download: https://stefanbanica.lnk.to/EBetonCoanaMareID
Licensing: contact@mediapromusic.ro
Piesa noua 2020: Stefan Banica - E beton Coana Mare (Official Video)
(C) & (P) MediaPro Music Entertainment 2020
Versuri Stefan Banica - E beton Coana Mare:
Am o ruda, o matusa,
Are 75 de ani,
Face snorkeling, karate,
Joaca poker doar pe bani.
E beton Coana Mare,
E beton Coana Mare,
E beton Coana Mare
Si fumeaza ca un turc.
Are instagram si facebook,
E prezenta si pe vlog,
L-a-njurat pe Ceausescu
Si a scris asta pe blog.
E beton Coana Mare,
E beton Coana Mare,
E beton Coana Mare
Si fumeaza ca un turc.
Uuuuuuuu, uita-te la ea,
Uuuuuuuu, face doar ce vrea,
O, daaa!
Are si motocicleta,
Stie cursul valutar,
Se distreaza de minune
Si mai bea cate-un pahar.
E beton Coana Mare,
E beton Coana Mare,
E beton Coana Mare
Si fumeaza ca un turc.
Uuuuuuuu, uita-te la ea,
Uuuuuuuu, face doar ce vrea,
O, daaa!
Are vila cu chirie,
Are si un loc de veci,
Tine cu Simona Halep,
Nu rateaza nici un meci.
E beton Coana Mare,
E beton Coana Mare,
E beton Coana Mare
Si fumeaza ca un turc.
Uuuuuuuu, uita-te la ea,
Uuuuuuuu, face doar ce vrea,
O, daaa!
Am o ruda, o matusa,
Are 75 de ani,
Face snorkeling, karate,
Joaca poker doar pe bani.
E beton Coana Mare,
E beton Coana Mare,
E beton Coana Mare
Si fumeaza ca un turc.
E beton Coana Mare,
E beton Coana Mare,
E beton Coana Mare
Si fumeaza ca un turc.
E beton Coana Mare
Si fumeaza ca un turc.
E beton Coana Mare,
Le sudeaza ca un turc!
by MediaPro Music (YouTube), 11 mai 2020
joi, 7 mai 2020
Ion Pribeagu - "Cocoşelul" (poezie amuzantă)
Motto:
În această lume slută
Un strop de umor ajută!
(Ion Pribeagu)
Cocoşelul (Ion Pribeagu)
S-a însurat boierul Fică
Moşier din Drăgăşani
Cu o fată tinerică
De vreo douăzeci de ani.
După ce au trecut prin vraja
Dulce a lunilor de miere
Petrecute în seri de doruri
Voluptate şi plăcere
Fică şi-a luat soţia
Să-i arate, cum vă spun
Moara, vitele moşia,
Tot ce are în curtea lui
Cum ajunseră la grajduri
Unde caii se adapă
Tocma-atuncea armăsarul
Făcea dragoste c-o iapă.
Mai spre deal, un taur tânăr
Şi-a găsit şi el de joacă
Şi se înfigea prozaic
Într-o dolofană vacă.
Şi spre vale în iarba averde
Având martoră o ieduţă
Ţapul îşi vedea de treabă
Cu o gingaşă căpriţă.
Până şi câinii de la curte
Zambilica şi Grivei
Cam întorşi unul spre altul
Făceau dragoste şi ei.
Şi îngrozită de ce vede
Ea îi spune ruşinoasă:
E dezgustător aicea
Tot mai bine e acasă!
Când să urce pe verandă
Au văzut ca într-un pastel
Cum o găinuşe tandră
Zbenguia c-un cocoşel.
Ciripeau voioşi şi sprinteni
Săltăreţi pe tot meleagul
Şi se tot pupau în ciocuri
Că-ţi era mai mare dragul.
- Uite, ăştia-mi plac, spuse,
Ea cu glasul îngeresc
Uite, ce frumos se joacă
Şi ce splendid se iubesc!
- Da, îţi place? Întrebă Fică
Bine puico, mă supui!
Şi-a chemat la el degrabă
Pe Bogdan, vătaful lui.
- Uite, dragă vătăşele
De azi încolo ce să faci:
Priponeşti toţi armăsarii
Pui oprelişte la vaci.
Îngrădeşti căpriţa, iapa,
Opreşti orice fel de mamifere
Ca să nu aibă cu masculii
Nici un fel de apropiere.
Nu vreau, scumpa-mi nevestică
Cum e inocentă ea
Şi timidă şi subtilă
Să mai vadă aşa ceva!
Nimeni nu mai are voie
Ca să-şi mai facă aicea felul
Fiincă aicea-n curte iubeşte
Numai eu şi cocoşelul!
Ordinul e sfânt. Şi nimeni
Nu crâncneşte un cuvânt
Dac-a poruncit boierul
Gata! Ordinul e sfânt.
Dar într-o noapte violentă
Când nici nu s-a aşteptat
A intrat Bogdan vătaful
Foarte emoţionat.
E cam galben şi ciudate-s
Ale lui căutături:
- Coane Fică, coane Fică
A intrat scroafa-n călduri.
Ce ne facem? Mai întreabă
Plin de spaimă vătăşelul
Cine potoleşte scroafa
Dumneata sau cocoşelul?
poezie satirică de Ion Pribeagu
Ion Pribeagu (născut pe 27 octombrie 1887 la Sulița, județul Botoșani - decedat în 1971 la Tel Aviv, Israel) a fost pseudonimul literar al lui Isac Lazarovici, poet și umorist evreu originar din România.
Până să se hotărască la pseudonimul literar de Ion Pribeagu, care l-a consacrat, a început prin a-și anagrama prenumele și a folosit primul pseudonim: Sachi Disperatu. Au urmat apoi alte pseudonime: Ion Palavră, Ivan Turbincă, Ion Vraiște, Vasile Ispravă, Vasile Găină.
A scris foarte mult în viața lui: piese, reviste, cronici și în proză, dar mai ales în versuri. Ca poet și umorist, a fost deseori tentat să scrie mai libertin, așa cum au făcut la vremea lor Creangă, Alecsandri și alții.
A scris mult "pentru sertar", iar aceste realizări le ținea numai pentru el, strânse într-un dosar și ferite de priviri indiscrete. Rareori citea ceva "conspirativ" vreunui prieten bun. În decursul a peste 60 de ani de activitate fecundă, a publicat aproape tot ce a realizat, în afară de aceste creații intitulate chiar de el "impertinente". În ultimii ani a intenționat să le publice, dar i-a lipsit curajul. Conștiinciozitatea și etica lui profesională nu l-au lăsat să depășească o anumită limită în relațiile lui cu cititorul.
În perioada 1939 - 1944 a scris textele umoristice pentru spectacolele lui Constantin Tănase. Este autorul versurilor cunoscutei melodii „Zaraza”.
În vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej a emigrat în Israel, unde a continuat să scrie poezie umoristică în limba română în "Cronica rimată" a cotidianului "Viața Noastră" din Tel Aviv și a fost autorul a câtorva spectacole de revistă, potrivit ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Pribeagu.
DESEN: caricatura lui Ion Pribeagu de pe coperta cărţii "Mic şi al dracului. Antologia unui rege al umorului", Editura Teşu, 2005
FOTO: www.fun.bzi.ro
Sursa: cristi-raraitu.blogspot.com
duminică, 19 aprilie 2020
George Topîrceanu - "La Paşti" (poezie amuzantă)

George Topirceanu – La Pasti (versuri amuzante) / Foto Facebook TVR 2
George Topîrceanu, poet, memorialist și publicist român, a publicat poezia "La Paşti" prima oară în volumul de versuri "Migdale amare" (1928).
George Topîrceanu - La Paşti
Astăzi în sufragerie
Dormitau pe-o farfurie,
Necăjite si mânjite,
Zece ouă înroşite.
Un ou alb, abia ouat,
Cu mirare le-a-ntrebat:
- Ce vă este, frăţioare,
- Ce vă doare?
Nu vă ninge, nu vă plouă,
Staţi gătite-n haină nouă,
Parcă, Dumnezeu mă ierte,
N-ati fi ouă...
- Suntem fierte!
Zise-un ou rotund şi fraise
Lângă pasca cu orez.
Şi schimbîndu-şi brusc alura,
Toate-au început cu gura:
- Pân' la urmă tot nu scap!
- Ne găteşte de paradă.
- Ne ciocneşte cap în cap
Si ne zvârle coaja-n stradă...
- Ce ruşine!
- Ce dezastru!
- Preferam să fiu omletă!
- Eu, de m-ar fi dat la cloşcă,
As fi scos un pui albastru...
- Si eu unul violet...
- Eu, mai bine-ar fi să tac:
Aşa galben sunt, că-mi vine
Să-mi închipui că pe mine
M-a ouat un cozonac!...
"Migdale amare" (1928), de George Topîrceanu
Alexandru Bindea – La Pasti (VIDEO TVR)
”La Pasti” – versuri: George Topirceanu. Interpreteaza: Alexandru Bindea. Fragment din emisiunea „Televiziunea, dragostea mea”, difuzata in 2002, redactor Ovidiu Dumitru. By arhiva TVR (YouTube), 25 apr. 2016
Sărbători senine de Paști vă doresc, cu liniște în suflet și multă lumină!
Hristos a Înviat!
marți, 25 februarie 2020
Ion Pribeagu - ”Verişoara” (poezie satirică)

Foto: Pinterest
Motto:
În această lume slută
Un strop de umor ajută!
(Ion Pribeagu)
Verişoara (Ion Pribeagu)
Prin anul nouă sute nouă
Nu mai eram un oarecare,
Veneam la clubul "Lumea Nouă"
Şi alte cercuri literare.
Îl cunoscusem pe Gârleanu,
Pe Cincinat, pe Eftimiu
Şi-a apărut, de Minulescu,
"Romanţe pentru mai tîrziu".
Visam să cuceresc o lume,
Să schimb humorului tiparul,
Că publicasem nişte versuri
Într-un săptămânal. "Ţînţarul".
Văzînd directorul revistei
Că am talent de pamfletar,
Fără să steie mult pe gînduri
M-a angajat ca secretar.
Redacţia era în centru;
O cameră unde-ncăpea
Biroul, scaune, dulapul,
Maculaturi şi-o canapea.
De joi, când apărea revista
Şi pînă lunea care vine
Redacţia era închisă
Şi cheile erau la mine.
Directorul, un om politic,
Cu redingotă şi cu cioc,
Venea în timpul săptămînii,
Însă duminica deloc.
Aşa că tînăr, cu speranţe,
Plutind în sferele senine,
Mi-nchipuiam că-n toată ţara
Nu-i altul mai grozav ca mine!
Şi într-o sîmbătă, pe seară,
Plimbîndu-mi visul pe Lipscani,
M-am cunoscut cu o fetiţă
Cam de vreo douăzeci de ani,
De parcă Dumnezeu din ceruri
Vrînd dorurile a-mi înfrîna,
O nimfă mi-a trimis în cale
Şi mi-a şoptit: – Ionică, na!
Nici nu-mi mai încăpeam în piele
De-acest potop de fericiri,
C-avea cosița în inele
Şi-n sîn, ascunşi, doi trandafiri,
Guriţa roşie şi mică
Şi ochii negri, plini de foc,
Că tot privindu-i mi-era frică
Să nu pleznesc de-atît noroc!
Ne-am dus la cinema, la "Clasic".
Un film cu Eva şi Adam.
O vorbă n-am scos pe-ntuneric,
Că doar prin mîini ne-nțelegeam.
Tîrziu, cam după miezul nopţii,
Ca-un autentic amorez,
Am invitat-o ca să vadă
Redacţia unde lucrez.
În cameră, printre săruturi,
Înghirlandate în rondele
Am proclamat-o-ntr-o poemă
Prinţesa visurilor mele!
Şi dimineaţa, pe la zece,
Cînd vream să-i mai dedic o strofă,
Deodată, a bătut în uşă
Directorul! O catastrofă!
În clipe de-astea, turbulente,
Tu nu ştii singur ce să faci:
S-ascunzi după birou fetiţa,
Sau cît mai grabnic să te-mbraci.
Şi s-a-ntîmplat cum se întîmplă
Când n-ai un pic de prevedere:
Eu, numa-n pantalon şi guler,
Şi ea cu nudul la vedere!
Directorul, galant din fire,
Privind-o a şoptit: - Scuzaţi!
Iar eu am spus: – Mi-e verişoară,
Venit-aseară din Galaţi!
A scotocit printre sertare,
A scos grăbit un manuscris,
Şi cînd fu gata de plecare,
M-a tras de-o parte şi mi-a zis:
- Să nu fii supărat, Ionică,
Însă aş vrea să-ţi spun ceva:
Acum trei luni, fetiţa asta,
A fost şi verişoara mea!…
poezie satirică de Ion Pribeagu
Ion Pribeagu (n. 27 octombrie 1887 Sulița, județul Botoșani – d. 1971, Tel Aviv, Israel) a fost pseudonimul literar al lui Isac Lazarovici, poet și umorist evreu originar din România, informează Wikipedia.
Până să se hotărască la pseudonimul literar de Ion Pribeagu, care l-a consacrat, a început prin a-și anagrama prenumele și a folosit primul pseudonim: Sachi Disperatu. Au urmat apoi alte pseudonime: Ion Palavră, Ivan Turbincă, Ion Vraiște, Vasile Ispravă, Vasile Găină. A scris foarte mult în viața lui: piese, reviste, cronici și în proză, dar mai ales în versuri. Ca poet și umorist, a fost deseori tentat să scrie mai libertin, așa cum au făcut la vremea lor Creangă, Alecsandri și alții. A scris mult „pentru sertar”, iar aceste realizări le ținea numai pentru el, strânse într-un dosar și ferite de priviri indiscrete.
Rareori citea ceva „conspirativ” vreunui prieten bun. În decursul a peste 60 de ani de activitate fecundă, a publicat aproape tot ce a realizat, în afară de aceste creații intitulate chiar de el „impertinente”. În ultimii ani a intenționat să le publice, dar i-a lipsit curajul. Conștiinciozitatea și etica lui profesională nu l-au lăsat să depășească o anumită limită în relațiile lui cu cititorul.
În perioada 1939 – 1944 a scris textele umoristice pentru spectacolele lui Constantin Tănase. Este autorul versurilor cunoscutei melodii „Zaraza”.
În vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej a emigrat în Israel, unde a continuat să scrie poezie umoristică în limba română în „Cronica rimată” a cotidianului „Viața Noastră” din Tel Aviv și a fost autorul a câtorva spectacole de revistă, notează Wikipedia.
Sursa: cristi-raraitu.blogspot.com
marți, 21 ianuarie 2020
Ion Pribeagu - ”O aventură galantă” (poezie satirică)

Foto: Pinterest
Motto:
În această lume slută
Un strop de umor ajută!
(Ion Pribeagu)
O aventură galantă (de Ion Pribeagu)
Într-o seară, pe la zece,
N-a fost cald, dar nici prea rece,
Am avut o aventură,
Nici cu Haike, nici cu Sură,
O coniţă delicioasă,
Nici urâtă, nici frumoasă,
Şi-am intrat cu ea în vorbă,
Nici de Cosmos, nici de ciorbă.
Avea ochii ca doi aştri,
Nici căprui, dar nici albaştri,
Gura dulce, zâmbitoare,
Nici prea mică, nici prea mare,
Sânii, două rândunele,
Nici prea mari, nici mititele,
Şi vorbind cu ea în şoaptă
Nici prostuţă, nici deşteaptă.
Ne-am plimbat vreo cinci minute,
Nici încet, dar nici prea iute,
Discutând ca la Geneva,
Nici de-Adam şi nici de Eva.
Şi-am ajuns la ea acasă,
Nici prea’naltă, nici prea joasă,
Locuinţă minunată,
Nici murdară, nici curată.
Mi-a dat o cafea uşoară,
Nici prea dulce, nici amară,
Ş-a început să se dezbrace,
Nici încolo, nici încoace,
I-am sorbit formele toate,
Nici din faţă, nici din spate,
Pielea-i cu miros de nalbă,
Nici prea neagră, nici prea albă.
Avea talia subţirică,
Nici prea mare, nici prea mică,
Braţe albe, voluptoase,
Nici subţiri, dar nici prea groase,
Nişte-îmbrăţişări divine,
Nici prea multe, nici puţine,
Ş-o sofa cu dungi banale,
Nici prea tare, nici prea moale.
Cum o sărutam prin beznă,
Nici pe nas şi nici pe gleznă,
Bate cineva la uşe,
Nu-i nici unchi, dar nici mătuşe,
Ci bărbat-su, Şmil din piaţă,
Nici cu cioc, nici cu mustaţă,
Dar cu un baston de mire,
Nici prea gros, dar nici subţire.
Inimioara mea pustie,
Nu-i nici moartă, nu-i nici vie
Simt un fior care mă trece,
Nici prea cald, dar nici prea rece,
Şi când mă rugam – Prea Sfinte,
N-am fost prost, dar nici cuminte,
Doamne, scoate-mă din ladă,
Nici în curte, nici în stradă,
Deodată uşa scapă,
Nici se sparge, nici se crapă,
Şi stă Şmil ca un sihastru,
Văd nici verde, nici albastru.
Ce cauţi aici? – Mă întreabă,
Nici în pripă, nici în grabă,
I-am spus, fără să-mi dau seama:
Nici pe tata, nici pe mama!
Ci aştept, în tot minutul,
Nici maşina, nici şerutul…
… Şi au curs bastoane în mine,
Nici prea multe, nici puţine!
Restul n-are importanţă,
Nici spital, nici ambulanţă,
Ştiu c-am stat trei luni jumate,
Nici pe burtă, nici pe spate,
De atunci mi-e viaţa roză,
Nici în versuri, nici în proză,
Şi aştept o aventură,
Ori cu Haike ori cu Sură.
poezie satirică de Ion Pribeagu
Ion Pribeagu (n. 27 octombrie 1887 Sulița, județul Botoșani – d. 1971, Tel Aviv, Israel) a fost pseudonimul literar al lui Isac Lazarovici, poet și umorist evreu originar din România, informează Wikipedia. Până să se hotărască la pseudonimul literar de Ion Pribeagu, care l-a consacrat, a început prin a-și anagrama prenumele și a folosit primul pseudonim: Sachi Disperatu. Au urmat apoi alte pseudonime: Ion Palavră, Ivan Turbincă, Ion Vraiște, Vasile Ispravă, Vasile Găină. A scris foarte mult în viața lui: piese, reviste, cronici și în proză, dar mai ales în versuri. Ca poet și umorist, a fost deseori tentat să scrie mai libertin, așa cum au făcut la vremea lor Creangă, Alecsandri și alții. A scris mult „pentru sertar”, iar aceste realizări le ținea numai pentru el, strânse într-un dosar și ferite de priviri indiscrete.
Rareori citea ceva „conspirativ” vreunui prieten bun. În decursul a peste 60 de ani de activitate fecundă, a publicat aproape tot ce a realizat, în afară de aceste creații intitulate chiar de el „impertinente”. În ultimii ani a intenționat să le publice, dar i-a lipsit curajul. Conștiinciozitatea și etica lui profesională nu l-au lăsat să depășească o anumită limită în relațiile lui cu cititorul.
În perioada 1939 – 1944 a scris textele umoristice pentru spectacolele lui Constantin Tănase. Este autorul versurilor cunoscutei melodii „Zaraza”.
În vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej a emigrat în Israel, unde a continuat să scrie poezie umoristică în limba română în „Cronica rimată” a cotidianului „Viața Noastră” din Tel Aviv și a fost autorul a câtorva spectacole de revistă, notează Wikipedia.
Sursa: cristi-raraitu.blogspot.com