În această lume slută
Un strop de umor ajută!
(Ion Pribeagu)
Dacă plouă, ce mă fac?
Liftan e un tip simpatic
Cum altul nu găseşti
Şi mai e şi voiajorul
Cel mai prima-n Bucureşti.
De-ţi vorbeşte, totdeauna-i
Plin de duh şi plin de spumă
Nu există să se lase
Fără să-ţi plaseze o glumă.
Are un sac de anecdote
Şi de znoave fel de fel
La petreceri e o plăcere
Nopţi întregi ai sta cu el.
Nu există povestire
Fie lungă, fie scurtă
Să ţi-o spună el cu farmec
Şi să nu te ţii de burtă.
Fiind un personaj de seamă
Şi în branşa lui fruntaş
Trage numai la hotelul
Cel mai mare din oraş.
Îl iubesc hotelierii
Ca pe un portbonheur al lor
Fiindcă domnul Liftan este
Cel mai staşnic voiajor
Şi într-o zi sfârşind programul
Şi soios din cale afară
Se ducea grăbit s-ajungă
Cât mai repede la gară.
Când să urce în tren deodată
Tocmai în minutul acela
Liftan şi-a adus aminte
Brusc că şi-a uitat umbrela.
La hotel se-ntoarce însă
Camera (ce clipă cruntă)
E ocupată de-o pereche
Care e în voiaj de nuntă.
Ce să facă bietul Liftan?
Deşi are treabă multă
Dar să-i treacă plictiseala
Stă la uşă şi ascultă.
- Puico, spune a cui e gura,
Care în voci mă va îmbăta?
Şi o voce îngerească
Zise: e a ta şi a mea!
- Dar ai cui sunt ochii aceştia
Mari şi negri ca agata?
- Tot ai mei sunt dragă Sandu!
- Să ţi le mănânce fata!
- Dar mânuţele astea roze
Cu miresme de petale,
Ale cui sunt păpuşico?
- Ale mele şi-ale tale.
- Cămeşuţa asta fină
Albă ca un puf de nea?
- Jur că n-am împrumutat-o
Crede-mă că-i tot a mea!
- Dar pantofii albi în care
Dorm ca două rândunici
Picioruşele-ei superbe
Cine le mănâncă ghici?
- Cine vrei să le mănânce?
Ciripeşte ea agale
Tot ce e aici în casă
Toate, toate-s ale tale
Auzind aceste vorbe
Liftan se aprinde foc
Şi cu multă discreţiune
Bate în uşă: Toc! Toc !Toc!
-Cine e acolo?
- Eu sunt.
- Şi cam ce doreşti mata?
- Când ajungi la umbrelă
Vă înştiinţez că-i a mea.
poezie satirică de Ion Pribeagu
Până să se hotărască la pseudonimul literar de Ion Pribeagu, care l-a consacrat, a început prin a-și anagrama prenumele și a folosit primul pseudonim: Sachi Disperatu. Au urmat apoi alte pseudonime: Ion Palavră, Ivan Turbincă, Ion Vraiște, Vasile Ispravă, Vasile Găină.
A scris foarte mult în viața lui: piese, reviste, cronici și în proză, dar mai ales în versuri. Ca poet și umorist, a fost deseori tentat să scrie mai libertin, așa cum au făcut la vremea lor Creangă, Alecsandri și alții.
A scris mult „pentru sertar”, iar aceste realizări le ținea numai pentru el, strânse într-un dosar și ferite de priviri indiscrete. Rareori citea ceva „conspirativ” vreunui prieten bun. În decursul a peste 60 de ani de activitate fecundă, a publicat aproape tot ce a realizat, în afară de aceste creații intitulate chiar de el „impertinente”. În ultimii ani a intenționat să le publice, dar i-a lipsit curajul. Conștiinciozitatea și etica lui profesională nu l-au lăsat să depășească o anumită limită în relațiile lui cu cititorul.
În perioada 1939 – 1944 a scris textele umoristice pentru spectacolele lui Constantin Tănase. Este autorul versurilor cunoscutei melodii „Zaraza”.
În vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej a emigrat în Israel, unde a continuat să scrie poezie umoristică în limba română în „Cronica rimată” a cotidianului „Viața Noastră” din Tel Aviv și a fost autorul a câtorva spectacole de revistă, informează Wikipedia.
DESEN: caricatura lui Ion Pribeagu de pe coperta cărţii „Mic şi al dracului. Antologia unui rege al umorului”, Editura Teşu, 2005
Sursa: cristi-raraitu.blogspot.com
